Copilul teribil al viorii din nou în concert

Publicat de admin la 1 September 2009 - 13:03

George EnescuCel mai așteptat festival de muzică atrage melomani de pe-ntreg mapamondul. Rezervările de bilete au început încă din luna ianuarie și sunt deja spectacole ale căror bilete s-au epuizat. Printre evenimentele sold out se numară: “Saint Martin In The Fields”, seria de Concerte Camerale (dirijor și solist Murray Perahia), concertele Orchestre de Chambre de Lausanne, seria Concertele de la Miezul Nopții, “La Belle” susținut de Baletul din Monte Carlo.

Festivalul si Concursul Internațional “George Enescu” se află la a XIX-a ediție și se va desfașura la București în perioada 30 august – 26 septembrie 2009. A fost înființat în 1958 ca semn al recunoașterii geniului enescian, pentru a omagia viața și creația marelui compozitor român.

Primele ediții ale acestui Festival și Concurs au reunit nume sonore ale vieții muzicale internaționale printre care:  Lord Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter, Herbert von Karajan și multi altii care prin participarea lor au contribuit la creșterea renumelui acestui eveniment al Europei de Est. Conducătorii politici ai vremii au înteles că prin organizarea Festivalului se va crea o imagine metaforică a lumii comuniste, imagine care cu timpul s-a dovedit a fi falsă.

De-a lungul anilor Concursul Internațional “George Enescu” s-a remarcat în mod deosebit prin activitatea concertistică de excepție a unor laureați ai edițiilor organizate până în 1971. Dar sunt și mulți artiști a căror carieră s-a deschis cu prilejul participarii la acest important eveniment artistic.

Dupa primele ediții, care s-au bucurat de o largă participare internațională, propaganda comunistă a recurs la diminuarea fondurilor alocate, fapt ce a contribuit la sistarea Concursului (1971) și diminuarea importanței manifestărilor organizate în cadrul Festivalului, acesta fiind redus la o manifestare cu participare natională sau cel mult regională.

Dupa 1989, Festivalul a reintrat pe făgașul normal, încercând prin program și participare, să-și recapete renumele pierdut în ultimii 20 de ani.

Un comentariu la “Copilul teribil al viorii din nou în concert” »

  1. AlexAndros says:

    Cu adevarat un festival de marca si care merita o promovare mai buna. Am ajuns la un concert din cadrul celor de la Miezul Noptii si a fost cu totul deosebit. Macar la un concert din cadrul festivalului merita sa te zbati sa ajungi daca iti place muzica si vrei sa traiesti ceva din atmosfera saloanelor de arta.

Lasati un comentariu:

Va rugam sa aveti un limbaj civilizat!