…fericit.

“La urma urmei ce e fericirea? Dragoste, se spune. Dar dragostea nu a adus și nici nu va aduce vreodată fericirea. Dimpotrivă, nu e decât neliniște, un câmp de luptă, nopți nedormite când ne întrebăm dacă e bine ce facem. Adevărata dragoste este plăsmuită din extaz și agonie…” spune Paulo Coehlo, dar dragostea toate le suferă, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.

Fericirea, pe lângă preceptele Sfintei Scripturi, este starea de moment, este bucuria launtrică ce nu poate fi exprimată în cuvinte.

Evadez, reacționez spontan, scriu, mă dezlănțui, sunt pasional, zâmbesc, trăiesc, deci sunt fericit. Însă din ce în ce mai puțin ne mai bucură cu adevărat lucrurile mărunte. Aspirăm la bunuri și foloase materiale fără să ne întrebăm dacă le merităm cu adevărat.

Acum că am aberat un pic, din ciclul chestiilor primite pe email, iată un strop de fericire:

Un copil în masină cu tatăl, vede niște prostituate făcând trotuarul.
- Tati, tati, cine sunt doamnele alea?
- Nimeni, nimeni, uite pe partea cealaltă un magazin de jucării!, spune tatăl jenat.
- Da, da, l-am văzut, da’ cine sunt doamnele alea?
- Ăăă, sunt vânzătoare ambulante.
- Daaa?!… și ce vând?
- Vând… un pic de fericire.
Copilul ajuns acasa, cu gândul la vânzătoarele de fericire, sparge pușculita, ia 5 lei  și pleacă să-și cumpere niște fericire.
Merge la una din prostituate și-i spune: – Doamnă, va rog frumos, îmi puteți vinde niste fericire de 5 lei?
Femeia rămâne blocată, dar îl duce pe băiețel la ea acasă și-i prepară trei felii de pâine cu ciocolată.
Spre seară, copilul vine acasă și-și găsește părinții preocupați.
- Unde-ai fost? Ne-am făcut probleme!
- Am fost la doamnele alea să cumpăr fericire.
Tătăl (alb ca varul): Ahaaa… și… cum a fost?
- Păi, pe primele două le-am rezolvat, pe-a treia doar am lins-o și gata!

Ieri am primit de la o bună prietenă, reprezentantă de seamă a Moldovei, un email conținând un link. Și pentru că la subiectul mesajului trona: Ce știu băieții despre fete?, am tot amânat momentul de interacțiune. La primul contact cu amintirile am ajuns la bestsellerul internațional lui Knott Much, “Tot ce știu bărbații despre femei”, o carte cu pagini albe care mă înfioară numai când mă gândesc că aș putea primi și eu așa ceva. Cu siguranță știu eu câte ceva, mi-am zis, sperând! Speranță care s-a spulberat… după ce-am vizionat scurt metrajul conținut de legatura web.

Filmul, pe care vi-l și recomand, se încheie triumfal:

Boys: How far will they go?

To get boys to do what you want you just have to smile sweetly and wear a pretty dress.

Chiar atât de ușor ne vindem? Chiar sunt fetele cele mai frumoase lucruri de pe acest pământ? Și așa am ajuns la vorba lui Oscar Wilde, care zice: “Avantajul emoțiilor este ca ne induc în eroare, iar avantajul științei, că nu este emoțională”!

Pornind de la titlul, un vechi proverb turcesc, m-am tot plimbat prin mintea mea căutând să dau un sens articolului. Astfel că încep să aberez și eu despre cei ce vorbesc mult și prost. Și nu aș include aici numai vedetele care-și dau cu firma-n cap la fiecare zece cuvinte rostite, ci și politicienii care mint mult și prost, și mă refer strict la guvernul Boc, guvern proaspăt sărbătorit, în vârstă de 6 luni. Într-o țară în care nu mai suntem stăpâni, promisiunile curg gârlă…

Nu mă rezum numai la conducătorii noștrii și la cei pe care-i idolatrizăm, ci pun în valoare și ilustrata inserată mai sus, însă fără ironie la adresa inocenței puștiului:

Fiul către tată pe autostrada:

- Tată, Ferrari e mașina aia roșie cu un cal?

- Da fiule!

- Atunci cred că un Ferrari o să ne depășească pe partea dreaptă!

“Prietenia este confortul inexprimabil de a te simți în siguranță cu o persoană, fără a trebui să-ți cântărești gandurile, nici să-ți măsori cuvintele”, spunea George Eliot, însă prietenia adevărată trece cu mult peste cugetările scriitorului.

Și, cu toate acestea, mai exista prieteni adevărați?

Trecând prin împrejurările concrete ale vieții și interacționând cu diferiți oameni, pot oarecum să mă laud cu o “colecție de prieteni” considerabilă, însă mulți dintre ei, doar de suprafață și, se pare că nu numai eu mă confrunt cu asemenea întrebări existențiale despre prietenie, ci alții s-au gandit înaintea mea… Așa că, luați aminte!

1. Prietenia este una din mângâierile vieţii. – Gala Galaction

2. Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin. – Dimitrie Cantemir

3. Prietenia înseamnă a fi frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, doau degete ale aceleiaşi mâini. – Victor Hugo

4. Prietenia este egalitate armonioasă. – Pitagora

5. Îmi place să știu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi. – Oscar Wilde

6. Prietenia este în primul rând pacea reciprocă şi zborul spiritelor pe deasupra amănuntelor vulgare. – Antoine de Saint-Exupery

7. O prietenie adevarată, este în viață ceea ce este o oază în pustiu: un colț verde de umbra în infernul fierbinte și galben al nisipului nestatornic.

8. Prietenia este la fel ca banii, este mai ușor de făcut decât de păstrat.

9. Prietenul nu iubește prietenul, ci obiectul prieteniei. – Platon – La République

10. Prietenia este întotdeauna o responsabilitate plăcută, niciodată o oportunitate. – Kahlil Gibran

…dar e la fel de captivantă.

Cu ochii cârpiți de somn, în stația de metrou, pe la prima oră, într-o dimineață, am zărit rulând pe un televizor citatul de mai sus. Recunosc faptul că atât de obosit eram, încât nu i-am dat prea mare importanță. Mai târziu însă, când mi-a revenit apetitul, mi-am amintit și am meditat puțin pe tema lui și pe tema existenței noastre efemere și am realizat cât de prețioasă este viața.

De multe ori m-am jucat cu ea…, fără să țin cont de faptul că e un dar de la Dumnezeu, am interpretat greșit vechea maximă a latinilor (Carpe diem!) și am trăit clipe pe care acum poate că le regret sau care m-ar fi putut duce spre pierzanie. Dar pacatul e dulce. Te-mbie să-l săvârșești fără să ții cont de consecințe.

Cel mai tare mă distrează faptul că deși activitățile mele sunt habituale, zilnic descopăr lucruri noi care mă fascinează.  Sunt ca un copil care a primit o jucărie nouă, pregătit s-o testez. „Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut” (Ps. 103, 24).

Mă întreb cum pot oare să se plictisească unii când viața e plină de surprize. În fiecare clipă, undeva, ne așteaptă ceva nou. Descoperim împreună?

Din amalganul de întrebări care mă frământă am scos la suprafață una care mă-nspăimântă. Și contrar principiilor și perceptelor biblice care mă învață să nu mă îngrijesc de cele pământești, mă gândesc cu groază la viitor. Poate că nu sunt singur; de multe ori în viață cădem pradă gândurilor negative, adică existența noastră își schimbă hainele colorate pentru a le îmbrăca pe cele negre, iar noi devenim astfel pesimiști. O bună prietenă spunea: “Pesimiștii sunt optimiști bine informați.”

Este chiar foarte greu să-ți învingi gândurile negative în unele momente din viața ta, deși iti folosești toate puterile în această lupta din care ți-ai dori să ieși învingător.

Am inițiat acest fragment pentru că vreau să am siguranța vieții de mâine și pentru că vreau și eu să știu câți dintre noi mai suntem cu adevărat fericiți. Câți dintre noi am declarat război pesimismului, câți dintre noi mai spunem când dăm de greu: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat” (Iov, 1-21). Totul constă în a face un prim pas către apropierea noastră de Dumnezeu. Rugăciunile ne redau încredere în forțele proprii și astfel devenim mai optimiști, avândul ca aliat pe Creatorul tuturor.

Mă întreb și vă întreb: sunt oamenii credincioși mai optimiști? Există o relație între optimism și Dumnezeu, respectiv pesimism și cei necredincioși? Spuneți-mi voi pentru că eu “știu că nu știu nimic, și nici măcar asta nu știu” (Socrate).

]]> http://www.danielvaduva.ro/2008/07/ganduri-din-viitor/feed/ 11 http://www.danielvaduva.ro/2008/07/de-ce-eu/ http://www.danielvaduva.ro/2008/07/de-ce-eu/#comments Tue, 08 Jul 2008 11:39:25 +0000 Daniel http://vaduvadaniel.wordpress.com/?p=5

Cu siguranță mulți ne adresăm aceeași întrebare, așa e firea noastră…  Căutăm întotdeauna calul de dar (viața) la dinți. De ce eu? Poate pentru că așa a trebuit! Întrebarea retorică, nu numai în accepția mea, este un nou mod de a cunoaște – potențând și nu diminuând sau elucidând misterul. “Câteodată datoria noastră în fața unui adevărat mister – afirma Blaga, – nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim așa de mult, încât să-l prefacem într-un mister și mai mare”. A adânci “misterul” prin “mister”, este, neîndoielnic, una din funcțiile întrebării.

Ideea potențării “tainelor” prin actul cunoașterii logice sau poetice, prin știință sau artă, o consemnează Blaga cu limpezime și-n volumul său de aforisme “Pietre pentru templul meu”, volum filosofic de debut, unde spune: “Cu cât lămurim printr-un fenomen, ori printr-o lege, mai multe enigme, cu atât devin ele mai enigmatice: aș vorbi în privința aceasta foarte bucuros de un principiu al conservării enigmelor”. Prin această idee, filosoful nostru se întâlnește cu Sfântul Grigore de Nyssa, marele gânditor creștin, care, subliniind ideea inaccesibilității Absolutului, a lui Dumnezeu, afirma: “Dumnezeu rămâne totdeauna Cel căutat și tainic”.

Eu sunt doar unul dintre cei mulți. Mă ascund de lumina puternică a soarelui, tremur când frigul mă răzbește și mă înfricoșez de Judecată gândindu-mă la păcatele mele.

Deschid acest blog cu speranța că va deveni un loc de întâlnire al nostru al tuturor.

S-auzim de bine!