…fericit.

“La urma urmei ce e fericirea? Dragoste, se spune. Dar dragostea nu a adus și nici nu va aduce vreodată fericirea. Dimpotrivă, nu e decât neliniște, un câmp de luptă, nopți nedormite când ne întrebăm dacă e bine ce facem. Adevărata dragoste este plăsmuită din extaz și agonie…” spune Paulo Coehlo, dar dragostea toate le suferă, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.

Fericirea, pe lângă preceptele Sfintei Scripturi, este starea de moment, este bucuria launtrică ce nu poate fi exprimată în cuvinte.

Evadez, reacționez spontan, scriu, mă dezlănțui, sunt pasional, zâmbesc, trăiesc, deci sunt fericit. Însă din ce în ce mai puțin ne mai bucură cu adevărat lucrurile mărunte. Aspirăm la bunuri și foloase materiale fără să ne întrebăm dacă le merităm cu adevărat.

Acum că am aberat un pic, din ciclul chestiilor primite pe email, iată un strop de fericire:

Un copil în masină cu tatăl, vede niște prostituate făcând trotuarul.
- Tati, tati, cine sunt doamnele alea?
- Nimeni, nimeni, uite pe partea cealaltă un magazin de jucării!, spune tatăl jenat.
- Da, da, l-am văzut, da’ cine sunt doamnele alea?
- Ăăă, sunt vânzătoare ambulante.
- Daaa?!… și ce vând?
- Vând… un pic de fericire.
Copilul ajuns acasa, cu gândul la vânzătoarele de fericire, sparge pușculita, ia 5 lei  și pleacă să-și cumpere niște fericire.
Merge la una din prostituate și-i spune: – Doamnă, va rog frumos, îmi puteți vinde niste fericire de 5 lei?
Femeia rămâne blocată, dar îl duce pe băiețel la ea acasă și-i prepară trei felii de pâine cu ciocolată.
Spre seară, copilul vine acasă și-și găsește părinții preocupați.
- Unde-ai fost? Ne-am făcut probleme!
- Am fost la doamnele alea să cumpăr fericire.
Tătăl (alb ca varul): Ahaaa… și… cum a fost?
- Păi, pe primele două le-am rezolvat, pe-a treia doar am lins-o și gata!