Mâine-i ziua cea mare, intru-n clasa muncitoare și zilele nu vor mai fi la fel…

Lucrez. Vineri împlinesc 3 (trei) ani de când lucrez la aceeași firmă. Am pornit cu pași mărunți, ca oricare-n viață și am sperat, am sperat, am sperat… și e pe cale să se întâmple. Nu am dus-o niciodată rău la serviciu, dar parcă intotdeauna am vrut să pot să fac mai multe, să mi se ofere încredere și să pot să arăt de ce sunt în stare.

Până acum am reușit să arăt, dar beneficiile muncii mele, răsplata a fost din ce în ce sub așteptări. Și-am simțit că nu sunt apreciat.

De câteva zile însă, cu toate că vremea e rece,  pe strada mea e soare, iar viitorul e un pic mai senin.

De maine deja am responsabilități mai mari și, sper eu, câștiguri pe măsură.

Să vă rugați și pentru mine

Probabil exagerez, însă așa percep eu meleagurile natale, îmbrăcate în straie de sărbătoare. Nimic nu se compară cu zăpada proaspătă care trosnește sub picioare. Văpaia din sobă, vinul fiert cu scorțișoară și sarmalele făcute de mama. Nimic nu egalează sondele de petrol slab luminate de pe deal grupate ca niște pâlcuri de turnulețe Eiffel. Nu găsesc nimic asemănător cu pinii încărcați din abundență cu omăt, murmurul firicelului de apă care străbate orașul și mireasma lemnelor arse ce se înalță spre cer de la fiecare casă.

Toate acestea, și altele nespuse, puse cap la  cap mă fac să uit neajunsurile cu care se confruntă localitatea și măcar pentru o zi să o proclam Paradis.

Poți plânge la finalul “Gladiatorul”, sau înecâdu-ți amarul și ocărându-l din vorbe pe cel ce te-a părăsit în timp ce privești pentru a nu știu câta oară “Titanic”, dar, poți plânge pe bune la “This is it!”, un film extraordinar, cu și despre Michael Jackson.

Am reușit să văd și eu filmul (documentarul), din primele rânduri, plimbându-mi privirea de la stânga la dreapta ecranului și, de multe ori, pe furiș la frumoasa mea companie, căreia-i mulțumesc că  ales  inspirat… Mai mulțumesc de asemenea și domnului din stânga care a adormit vizionând.

M-a impresionat tot! La 50 de ani probabil o să stau la gura sobei citind povești la nepoței. Michael, în etate de juma’ de secol, se mișca incredibil pe scenă. Zâmbea, râdea și le vorbea dansatorilor despre Dumnezeu, rugându-L să-i binecuvânteze. Iar vocea era ca a unui copil. Plină de pasiune, de trăire, de dedicație.

Sunt multe de spus. Atât de multe încât mă tem că aș greși încercând să-mi expun părerea. Vă las să descoperiți și vă recomand să-l cunoașteți așa cum nu l-ați cunoscut.

Asta-i tot! Asta-i tot despre un om care nu de mult era printre noi. Asta-i tot despre un fenomen! Asta-i tot despre cel care a a râs, a dansat și a cântat până-n ultimul moment!

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

Ieri am primit de la o bună prietenă, reprezentantă de seamă a Moldovei, un email conținând un link. Și pentru că la subiectul mesajului trona: Ce știu băieții despre fete?, am tot amânat momentul de interacțiune. La primul contact cu amintirile am ajuns la bestsellerul internațional lui Knott Much, “Tot ce știu bărbații despre femei”, o carte cu pagini albe care mă înfioară numai când mă gândesc că aș putea primi și eu așa ceva. Cu siguranță știu eu câte ceva, mi-am zis, sperând! Speranță care s-a spulberat… după ce-am vizionat scurt metrajul conținut de legatura web.

Filmul, pe care vi-l și recomand, se încheie triumfal:

Boys: How far will they go?

To get boys to do what you want you just have to smile sweetly and wear a pretty dress.

Chiar atât de ușor ne vindem? Chiar sunt fetele cele mai frumoase lucruri de pe acest pământ? Și așa am ajuns la vorba lui Oscar Wilde, care zice: “Avantajul emoțiilor este ca ne induc în eroare, iar avantajul științei, că nu este emoțională”!

…mie!

Astăzi, o zi oarecare pentru mulţi alţii, e una dintre zilele în care mi-am promis că o să mă schimb, să fiu mai bun, mai darnic, mai iubitor. A mai trecut un an, un an din scurta mea călătorie pe Terra, un an în care am avut şi realizări şi eşecuri şi bucurii şi întristare. Mă repet, dar a mai trecut un an sub care trag linie şi concluzionez: se putea şi mai bine!

Dintotdeauna mi-a plăcut numărul 23 pentru că simboliza data mea de naștere, dar nu mi-au plăcut combinațiile dintre cele două cifre, mai ales cazurile în care se regăseau în catalog. Așadar, astăzi am dublu motiv de bucurie pentru că semnifică și vârsta mea.

Mulțumesc pe această cale tuturor care încă de ieri m-ați felicitat și vă doresc multă sănătate, fericire și iubire. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

…dar e la fel de captivantă.

Cu ochii cârpiți de somn, în stația de metrou, pe la prima oră, într-o dimineață, am zărit rulând pe un televizor citatul de mai sus. Recunosc faptul că atât de obosit eram, încât nu i-am dat prea mare importanță. Mai târziu însă, când mi-a revenit apetitul, mi-am amintit și am meditat puțin pe tema lui și pe tema existenței noastre efemere și am realizat cât de prețioasă este viața.

De multe ori m-am jucat cu ea…, fără să țin cont de faptul că e un dar de la Dumnezeu, am interpretat greșit vechea maximă a latinilor (Carpe diem!) și am trăit clipe pe care acum poate că le regret sau care m-ar fi putut duce spre pierzanie. Dar pacatul e dulce. Te-mbie să-l săvârșești fără să ții cont de consecințe.

Cel mai tare mă distrează faptul că deși activitățile mele sunt habituale, zilnic descopăr lucruri noi care mă fascinează.  Sunt ca un copil care a primit o jucărie nouă, pregătit s-o testez. „Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut” (Ps. 103, 24).

Mă întreb cum pot oare să se plictisească unii când viața e plină de surprize. În fiecare clipă, undeva, ne așteaptă ceva nou. Descoperim împreună?

Din amalganul de întrebări care mă frământă am scos la suprafață una care mă-nspăimântă. Și contrar principiilor și perceptelor biblice care mă învață să nu mă îngrijesc de cele pământești, mă gândesc cu groază la viitor. Poate că nu sunt singur; de multe ori în viață cădem pradă gândurilor negative, adică existența noastră își schimbă hainele colorate pentru a le îmbrăca pe cele negre, iar noi devenim astfel pesimiști. O bună prietenă spunea: “Pesimiștii sunt optimiști bine informați.”

Este chiar foarte greu să-ți învingi gândurile negative în unele momente din viața ta, deși iti folosești toate puterile în această lupta din care ți-ai dori să ieși învingător.

Am inițiat acest fragment pentru că vreau să am siguranța vieții de mâine și pentru că vreau și eu să știu câți dintre noi mai suntem cu adevărat fericiți. Câți dintre noi am declarat război pesimismului, câți dintre noi mai spunem când dăm de greu: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat” (Iov, 1-21). Totul constă în a face un prim pas către apropierea noastră de Dumnezeu. Rugăciunile ne redau încredere în forțele proprii și astfel devenim mai optimiști, avândul ca aliat pe Creatorul tuturor.

Mă întreb și vă întreb: sunt oamenii credincioși mai optimiști? Există o relație între optimism și Dumnezeu, respectiv pesimism și cei necredincioși? Spuneți-mi voi pentru că eu “știu că nu știu nimic, și nici măcar asta nu știu” (Socrate).

]]> http://www.danielvaduva.ro/2008/07/ganduri-din-viitor/feed/ 11 http://www.danielvaduva.ro/2008/07/de-ce-eu/ http://www.danielvaduva.ro/2008/07/de-ce-eu/#comments Tue, 08 Jul 2008 11:39:25 +0000 Daniel http://vaduvadaniel.wordpress.com/?p=5

Cu siguranță mulți ne adresăm aceeași întrebare, așa e firea noastră…  Căutăm întotdeauna calul de dar (viața) la dinți. De ce eu? Poate pentru că așa a trebuit! Întrebarea retorică, nu numai în accepția mea, este un nou mod de a cunoaște – potențând și nu diminuând sau elucidând misterul. “Câteodată datoria noastră în fața unui adevărat mister – afirma Blaga, – nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim așa de mult, încât să-l prefacem într-un mister și mai mare”. A adânci “misterul” prin “mister”, este, neîndoielnic, una din funcțiile întrebării.

Ideea potențării “tainelor” prin actul cunoașterii logice sau poetice, prin știință sau artă, o consemnează Blaga cu limpezime și-n volumul său de aforisme “Pietre pentru templul meu”, volum filosofic de debut, unde spune: “Cu cât lămurim printr-un fenomen, ori printr-o lege, mai multe enigme, cu atât devin ele mai enigmatice: aș vorbi în privința aceasta foarte bucuros de un principiu al conservării enigmelor”. Prin această idee, filosoful nostru se întâlnește cu Sfântul Grigore de Nyssa, marele gânditor creștin, care, subliniind ideea inaccesibilității Absolutului, a lui Dumnezeu, afirma: “Dumnezeu rămâne totdeauna Cel căutat și tainic”.

Eu sunt doar unul dintre cei mulți. Mă ascund de lumina puternică a soarelui, tremur când frigul mă răzbește și mă înfricoșez de Judecată gândindu-mă la păcatele mele.

Deschid acest blog cu speranța că va deveni un loc de întâlnire al nostru al tuturor.

S-auzim de bine!