La o casă de la ţară locuiau 2 soţi şi cei trei fii ai lor. Într-o
dimineaţă soţia se trezeşte şi când se uită pe geam vede singura vacă a familiei moartă pe câmp. Înebunită de gândul că nu mai are cu ce să îşi hrănească familia, se spânzură. La scurt timp intră soţul în cameră şi o găseşte moartă. Într-un moment de disperare, scoate o puşcă dintr-un dulap şi îşi
trage un glonte în cap. Fiul cel mare vine de la muncă şi găsind vaca şi părinţii morţi se hotărăşte să se înece în râu. Dar când ajunge acolo găseşte o sirenă:
-Ştiu ce s-a întâmplat şi ce vrei să faci. Pot să îî înviez pe toţi dar trebuie să faci sex cu mine de 5 ori la rând. Dar dacă nu mă satisfaci, te înec.
Băiatul acceptă dar după 4 partide nu mai poate.
Când fiul mijlociu descoperă ce s-a întâmplat acasă, se duce şi el să se înece. La râu găseşte sirena, care îî spuse că dacă face sex cu ea de 10 ori la rând, totul va reveni la normal. După 7 partide sălbatice, băiatul moare înecat de sirena nimfomană.
Se trezeşte şi băiatul cel mic: vaca moartă, părinţii morţi, fraţii săi i-ai de unde nu-s aşa că se duce şi el să se înece. La râu aceeaşi sirenă:
-Dacă faci sex cu mine de 15 ori la rând voi face totul să revină la normal.
-Cum? Doar de 15 ori? Mai bine de 20 de ori.
-Hmmm, mai bine de 25 zise sirena.
-Lasă, de 30 de ori e cel mai bine, zise el super excitat.
-Ok . Dacă faci sex de 30 de ori cu mine totul va reveni la normal.
Stă puţin băiatul şi se gândeşte apoi o întrebă pe sirenă:
- Ia stai oleacă . De unde ştiu eu că după 30 de partide nu mori şi tu cum a murit vaca?

…mie!

Astăzi, o zi oarecare pentru mulţi alţii, e una dintre zilele în care mi-am promis că o să mă schimb, să fiu mai bun, mai darnic, mai iubitor. A mai trecut un an, un an din scurta mea călătorie pe Terra, un an în care am avut şi realizări şi eşecuri şi bucurii şi întristare. Mă repet, dar a mai trecut un an sub care trag linie şi concluzionez: se putea şi mai bine!

Dintotdeauna mi-a plăcut numărul 23 pentru că simboliza data mea de naștere, dar nu mi-au plăcut combinațiile dintre cele două cifre, mai ales cazurile în care se regăseau în catalog. Așadar, astăzi am dublu motiv de bucurie pentru că semnifică și vârsta mea.

Mulțumesc pe această cale tuturor care încă de ieri m-ați felicitat și vă doresc multă sănătate, fericire și iubire. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

“Prietenia este confortul inexprimabil de a te simți în siguranță cu o persoană, fără a trebui să-ți cântărești gandurile, nici să-ți măsori cuvintele”, spunea George Eliot, însă prietenia adevărată trece cu mult peste cugetările scriitorului.

Și, cu toate acestea, mai exista prieteni adevărați?

Trecând prin împrejurările concrete ale vieții și interacționând cu diferiți oameni, pot oarecum să mă laud cu o “colecție de prieteni” considerabilă, însă mulți dintre ei, doar de suprafață și, se pare că nu numai eu mă confrunt cu asemenea întrebări existențiale despre prietenie, ci alții s-au gandit înaintea mea… Așa că, luați aminte!

1. Prietenia este una din mângâierile vieţii. – Gala Galaction

2. Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin. – Dimitrie Cantemir

3. Prietenia înseamnă a fi frate şi soră, două suflete ce se ating fără să se confunde, doau degete ale aceleiaşi mâini. – Victor Hugo

4. Prietenia este egalitate armonioasă. – Pitagora

5. Îmi place să știu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi. – Oscar Wilde

6. Prietenia este în primul rând pacea reciprocă şi zborul spiritelor pe deasupra amănuntelor vulgare. – Antoine de Saint-Exupery

7. O prietenie adevarată, este în viață ceea ce este o oază în pustiu: un colț verde de umbra în infernul fierbinte și galben al nisipului nestatornic.

8. Prietenia este la fel ca banii, este mai ușor de făcut decât de păstrat.

9. Prietenul nu iubește prietenul, ci obiectul prieteniei. – Platon – La République

10. Prietenia este întotdeauna o responsabilitate plăcută, niciodată o oportunitate. – Kahlil Gibran

M-am decis sa introduc acest subiect pentru că de curând am discutat polemic cu cineva despre moarte.

În tradiţia biblică, primul om, Adam era la început nemuritor, dar a primit moartea drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru că a căzut în ispită. Adam a trebuit să se întoarcă în pământ, adică în materia din care a fost creat: “Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3,19). Moartea nu este considerată în Vechiul Testament un sfârşit, ci exista posibilitatea invierii, si este asociata cu “somnul” (Iov 3,13), ceea ce implică o trezire la Judecata de Apoi. În Noul Testament nu apare o nouă filosofie despre moarte. Aici se menţionează clar că sufletul poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind că Iisus Hristos a învins moartea. Prin stăpânirea morţii, diavolul avea toţi oamenii în puterea sa, dar Mântuitorul, jertfindu-se pentru noi muritorii, ne-a eliberat.

În Sfânta Scriptură se spune că “cei care cred în Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea viaţă veşnică” (Ioan 3,16). În religia creştină există două finalități unde merg oamenii: Raiul (Paradisul sau Edenul), unde merg doar cei drepţi la Înviere, răscumpărati prin sângele Domnului Iisus Hristos şi Iadul (Infernul) unde merg păcătoşii pentru chinuri veșnice. Soarta omului este stabilită după judecata făcută de Fiul, Dreptul Judecător, după faptele de fidelitate crestina pe care le-a facut cand era in viata. La catolici există Purgatoriul, un loc diferit de Rai şi Iad unde oamenii îşi pot ispăşi micile păcate după moarte.

“Ce umbli după lucrurile care se pierd și nu cauți cele ce rămân? Ca fiecare este ca iarba și fiecare mărire a omului este ca floarea ierbii, iar cuvântul lui Dumnezeu pururea nu se pierde.”

“Să fim atenţi să nu ne orbească lucrurile pământeşti, căci grija multă pentru cele trupeşti … şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?”

Întrebare: Care este rostul vieţii?

Care este rostul vieţii? Cum pot să am o viaţă cu scop, împlinită şi cu satisfacţii? Voi avea vreodată posibilitatea să realizez ceva care să aibă semnificaţie în viaţa mea? Există atât de mulţi oameni care nu au încetat să se gândească la rostul vieţii lor. Ei se uită înapoi în timp şi se miră de ce relaţiile lor cu alte persoane au fost rupte sau de ce se simt atât de goi chiar şi după ce au obţinut tot ceea ce şi-au propus. Un jucător foarte celebru de baseball a fost întrebat ce şi-ar fi dorit să îi spună ceilalţi atunci când a început să joace baseball. Acesta a răspuns: “Îmi doresc ca să fi existat cineva atunci care să îmi fi spus că nu voi găsi nimic în momentul când voi ajunge în top.” Multe ţeluri îşi descoperă goliciunea numai după ce au fost irosiţi ani de zile pentru a fi îndeplinite.

Răspuns:

În societatea umanistă de astăzi, oamenii urmăresc multe scopuri, gândindu-se că în ele îşi vor găsi împlinirea. Unele dintre aceste scopuri includ: succesul în afaceri, sănătatea, relaţiile bune, sexul, distracţia, filantropia etc. După ce şi-au văzut împlinite aceste scopuri cu privire la sănătate, relaţii sau plăceri, mulţi oameni au mărturisit că golul adânc din interiorul lor s-a păstrat, având un sentiment de goliciune pe care nimic nu pare să îl poată umple.

Autorul cărţii biblice Eclesiastul a descris acest sentiment atunci când a spus: “Deşertăciune! Deşertăciune!…Deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.” Acest autor a avut bogăţii peste măsură, înţelepciune peste cea a oamenilor din timpul său din zilele noastre, palate şi grădini de invidiat pentru orice regi, cele mai bune bucate şi cel mai bun vin, şi s-a bucurat de orice formă de distracţie existentă. La un moment dat, el a spus că orice şi-a dorit a avut. Şi iată-l trăgând linia după “viaţa sub soare” (o viaţă trăită pe pământ înseamnă o viaţă aşa cum o putem vedea cu ochii şi cum o putem percepe utilizând simţurile noastre) ca ajunge la concluzia că totul este deşertăciune! De ce o astfel de goliciune? Întrucât Dumnezeu ne-a creat pentru ceva dincolo de ce putem noi experimenta în sensul de aici-şi-acum. Solomon a spus despre Dumnezeu astfel: “El a pus de asemenea gândul veşniciei în inimile oamenilor…” În inimile noastre, noi suntem conştienţi că acest “aici-şi-acum” nu înseamnă totul.

În Geneza, prima carte a Bibliei, descoperim că Dumnezeu i-a creat pe oameni după asemănarea Sa (Geneza 1:26). Aceasta înseamnă că noi suntem mai aproape în asemănare de Dumnezeu decât de orice altceva (orice altă formă de viaţă). De asemenea, descoperim că înainte ca oamenii să cadă în păcat şi că blestemul să vina pe pământ, următoarele lucruri erau adevărate: (1) Dumnezeu a făcut omul o fiinţă socială (Geneza 2:18-25); (2) Dumnezeu i-a dat omului o ocupaţie (Geneza 2:15); (3) Dumnezeu a avut comuniune cu omul (Geneza 3:8); şi (4) Dumnezeu i-a dat omului stăpânirea asupra pământului (Geneza 1:26). Ce semnificaţie au toate aceste lucruri? Eu cred că Dumnezeu a intenţionat ca fiecare dintre aceste lucruri să împlinească reuşita în viaţa noastră, însă toate acestea (şi în mod special comuniunea omului cu Dumnezeu) au fost afectate de căderea omului în păcat şi de blestemul care astfel a căzut asupra pământului (Geneza 3).

În Apocalipsa, ultima dintre cărţile Bibliei, la finele mai multor evenimente care marchează sfârşitul lumii, Dumnezeu arată că El va distruge pământul şi cerul actual aşa cum le cunoaştem noi şi va aduce starea veşnică prin crearea unui nou cer şi a unui nou pământ. În acel moment, El va reface comuniunea deplină cu omenirea răscumpărată. Însă unii dintre oameni vor trebui să fie judecaţi şi declaraţi nedrepţi şi astfel să fie aruncaţi în Lacul de Foc (Apocalipsa 20:11-15). Şi astfel blestemul păcatului va fi îndepărtat; nu va mai exista păcat, suferinţă, boală, moarte, durere etc. (Apocalipsa 21:4). Iar cei credincioşi vor moşteni toate binefacerile lipsei acestora; Dumnezeu va locui împreună cu ei, iar ei vor fi copiii Lui (Apocalipsa 21:7). Iată, am ajuns să închidem cercul: Dumnezeu ne-a creat să avem comuniune cu El; oamenii au păcătuit, întrerupând această comuniune; Dumnezeu reface în totalitate comuniunea într-o stare veşnică pentru aceea pe care El îi consideră vrednici de aceasta. Acum, a merge prin viaţă obţinând orice şi oricum numai pentru a muri despărţit de Dumnezeu pentru eternitate ar fi mai mult decât inutil pentru oricine! Însă Dumnezeu a creat o cale nu numai pentru a face posibilă obţinerea fericirii veşnice (Luca 23:43), ci şi pentru a face şi viaţa aceasta plină de satisfacţie şi sens. Cum se poate obţine deci fericirea veşnică şi acest “rai pe pământ”?

ROSTUL VIEŢII RESTAURAT PRIN IISUS HRISTOS

După cum am punctat mai sus, scopul adevărat atât acum cât şi în veşnicie se găseşte în restaurarea relaţiei cu Dumnezeu care a fost pierdută din momentul în care Adam şi Eva au căzut în păcat. Astăzi, această relaţie cu Dumnezeu este posibilă numai prin Fiul Său, Iisus Hristos (Faptele Apostolilor 4:12; Ioan 14:6; Ioan 1:12). Viaţa veşnică este obţinută când cineva se pocăieşte de păcatele sale (şi nu mai doreşte să continue viaţa astfel, ci doreşte ca Hristos să îl schimbe, făcându-l o nouă persoană) şi apoi se încrede în Iisus Hristos ca Mântuitor personal (vezi de asemenea întrebarea “Ce este planul de mântuire?” pentru mai multe informaţii legate de această întrebare foarte importantă).

Astfel, scopul adevărat în viaţa unei persoane se găseşte în a-L avea pe Iisus ca Mântuitor. Apoi, scopul adevărat în viaţă este descoperit atunci când o persoană începe să Îl urmeze pe Hristos ca ucenic al Său, învăţând despre El, petrecând timp cu El în Cuvântul Său, Biblia, comunicând cu El în rugăciune, şi păşind cu El în ascultare de poruncile Lui. Dacă eşti un necredincios (sau poate credincios de curând) poate că îţi vei spune: “Asta nu sună foarte interesant ori satisfăcător pentru mine!” Însă aş vrea să te rog să citeşti numai câteva paragrafe in plus. Iisus a spus următoarele lucruri:

“Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30). “Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10b). “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:24-25). “Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4).

Ceea ce vor să spună aceste versete este că trebuie să facem o alegere. Putem continua să ne ghidăm în viaţă după propriile noastre idei (cu rezultatul trăirii unei vieţi lipsite de sens) sau putem să alegem să Îl urmăm pe Dumnezeu şi voia Sa în vieţile noastre din toată inima (ceea ce va conduce la o viaţă trăita din plin, la dorinţe ale inimii împlinite, şi la a găsi mulţumire şi satisfacţie în viaţă). Acestea sunt posibile pentru că El, Creatorul nostru, ne iubeşte şi doreşte tot ce este mai bun pentru noi (nu în mod necesar cea mai uşoară viaţă, însă cea mai împlinită).

În încheiere, aş dori să împărtăşesc o analogie făcută de un păstor. Dacă eşti un suporter al unui sport anume şi decizi să te duci la un meci profesionist, poţi cheltui câţiva bănuţi pentru care primeşti un loc pe ultimul rând al stadionului sau poţi să cheltui ceva mai mulţi, dar să beneficiezi de un loc în faţă, cât mai aproape de câmpul de joc. Tot astfel este în viaţa creştină. A-L privi pe Dumnezeu lucrând DIN PRIMUL RÂND nu este pentru creştinii de Duminică. Ei nu au plătit un astfel de preţ. A-L privi pe Dumnezeu lucrând DIN PRIMUL RÂND este pentru ucenicii adevăraţi, dedicaţi din toată inima lui Hristos, care au renunţat în a-şi urma propriile dorinţe în viaţă astfel încât să poată să urmeze scopurile lui Dumnezeu în vieţile lor. ACEŞTIA au plătit preţul pentru a sta în faţă (supunerea completă către Hristos şi către voia Sa); aceştia sunt cei care experimentează viaţa din plin; aceştia sunt cei care se pot privi în ochi pe ei înşişi, îi pot privi în ochi pe ceilalţi şi pe Creatorul lor fără regrete! Ai plătit şi tu acest preţ? Doreşti să îl plăteşti? Dacă da, atunci te asigur că nu vei mai tânji din nou după rost sau scop în viaţa ta.

Cu siguranță mulți ne adresăm aceeași întrebare, așa e firea noastră…  Căutăm întotdeauna calul de dar (viața) la dinți. De ce eu? Poate pentru că așa a trebuit! Întrebarea retorică, nu numai în accepția mea, este un nou mod de a cunoaște – potențând și nu diminuând sau elucidând misterul. “Câteodată datoria noastră în fața unui adevărat mister – afirma Blaga, – nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim așa de mult, încât să-l prefacem într-un mister și mai mare”. A adânci “misterul” prin “mister”, este, neîndoielnic, una din funcțiile întrebării.

Ideea potențării “tainelor” prin actul cunoașterii logice sau poetice, prin știință sau artă, o consemnează Blaga cu limpezime și-n volumul său de aforisme “Pietre pentru templul meu”, volum filosofic de debut, unde spune: “Cu cât lămurim printr-un fenomen, ori printr-o lege, mai multe enigme, cu atât devin ele mai enigmatice: aș vorbi în privința aceasta foarte bucuros de un principiu al conservării enigmelor”. Prin această idee, filosoful nostru se întâlnește cu Sfântul Grigore de Nyssa, marele gânditor creștin, care, subliniind ideea inaccesibilității Absolutului, a lui Dumnezeu, afirma: “Dumnezeu rămâne totdeauna Cel căutat și tainic”.

Eu sunt doar unul dintre cei mulți. Mă ascund de lumina puternică a soarelui, tremur când frigul mă răzbește și mă înfricoșez de Judecată gândindu-mă la păcatele mele.

Deschid acest blog cu speranța că va deveni un loc de întâlnire al nostru al tuturor.

S-auzim de bine!